Un sergent a încercat să scape de două ori de soție, iar motivul i-a uimit chiar și pe anchetatori. Ce făcea în paralel bărbatul și la ce plan diabolic a recurs pentru a scăpa de ea

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, sergent în armată, este acuzat că a încercat să își omoare soția, iar motivul pentru care a apelat la acest gest i-a lăsat cu gura căscată chiar și pe anchetatori.

Aceștia au aflat că bărbatul a luat această decizie după ce a întâlnit-o pe Stephanie Goller pe Tinder, un site de întâlniri, dar și după ce a început să reia, în paralel, relația cu fosta soție.

Emile Cilliers și Victoria au avut parte de o nuntă de vis în anul 2011 și nimeni nu părea să prevadă ce se va întâmpla șase ani mai târziu.

Sergentul este acum acuzat că a încercat să o omoare pe Victoria prin sufocare cu gaz și apoi sabotându-i parașuta cu care trebuia să sară în timpul unei sărituri de la mii de metri înălțime împreună cu un instructor.

Citeste si  O femeie paralizată își vedea soțul cum se furișa în garaj în fiecare noapte. Până la urmă nu a mai rezistat și a decis să îl urmărească. Atunci a descoperit marele secret al bărbatului... Ce făcea noapte de noapte pe la spatele ei:

Femeia a suferit numeroase răni și a petrecut săptămâni întregi în spital, iar poliția îl acuză acum pe sergent și că a încercat să o omoare pe soția sa după ce a lăsat gazele deschise în casă. Aceasta chiar a glumit la un moment dat și l-a întrebat pe Emile dacă vrea să o omoare, iar acesta nu i-a dat vreun răspuns clar.

După încercarea nereușită de a o ucide din cauza gazului din casă, Emile i-a sugerat o experiență inedită, să sară cu parașuta în weekend-ul următor, iar femeia a fost de acord.

Din nefericire, atunci când a sărit din avion, și prima, dar și a doua parașută au fost defecte, iar Victoria a căzut și s-a ales cu un picior rupt, precum și cu probleme la nivelul coloanei vertebrale, mai multe coaste rupte și cu clavicula spartă.

Citeste si  A început clasa zero și părinții nu au venit cu el, în schimb a fost escortat de 24 de polițiști! Motivul i-a lăsat fără cuvinte și în lacrimi chiar și pe profesori, nu credeau că e posibil. Ce făcuse copilul

Martorii chiar au crezut că a murit și au înțeles imediat că ceva s-a întâmplat cu parașuta de rezervă, așa că anchetatorii au început investigațiile.

Așa au aflat că două piese importante din parașută lipseau, iar mai apoi au descoperit și în casa lor o supapă slăbită la gaze chiar lângă aragaz, ceea ce ar fi putut provoca o adevărată tragedie dacă exploda.

Ofițerul din armata britanică a ajuns să fie principalul suspect, iar mai apoi au ieșit la iveală și alte lucruri interesante despre el. Se pare că acesta reluase relația cu fosta soție și că se mai întâlnea și cu o altă femeie, cunoscută pe Tinder, iar dacă soția sa murea ar fi primit 120000 de lire sterline din asigurarea de viață.

Citeste si  Timp de mai multe nopți și-a văzut vecina bătrână dormind în mașina parcată în fața casei ei. Nu a înțeles de ce femeia nu doarme în căminul ei, iar într-o zi s-a hotărât să o întrebe. Când a aflat motivul, s-a cutremurat... Mai grav, uite ce a găsit când a intrat înăuntru:

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă mulți ani de închisoare.